2.500.000 de motive a.k.a postare siropoasa

Notiunea asta ciudata de „timp” e panica pentru majoritatea. Ideea ca il pierzi, de fapt, creeaza panica. Pierzi doar timpul pe care nu-l simti ca fiind trait din plin. Adica majoritatea lui. Pierzi ceea ce nu ai avut niciodata, de fapt. Asta facem majoritatea: supunem, inrobim, atasam, personalizam, stapanim. Timp, oameni, locuri, idei, momente. Ne ingrijoram de trecerea lui in loc sa-l transformam, pe cel trecut, in amintiri frumoase si pe cel viitor sa-l lasam, asa cum trebuie, in necunoscut.

A trecut o luna de cand am cunoscut omul care mi-a fost pur si simplu copilot in cursa, fara a incerca sa preia controlul, directia si sensul de mers. A stat langa mine, a dat din cap, a zambit, m-a certat cand eram prea dura cu mine si cu altii, m-a ajutat sa recunosc niste pattern-uri gresite si sa le eradichez singura din materia cenusie si mi-a permis sa intru in lumea lui, la fel cum a intrat si el: pe post de copilot. Si sa fiu a naibii daca imi imaginam ca o sa iasa asa. In prima saptamana ma gandeam ca e doar inca un om care sa-mi satisfaca, temporar, foamea de afectiune. Ca Acela care trebuia sa fie langa mine, lipsea temporar si, in lipsa lui, antrenam muschiul pasiunii cu cine puteam.  In a doua saptamana am inteles ca Acela lipsea motivat: pentru ca rolul lui se terminase de mult si abia acum voiam sa accept asta. Iar copilotul meu a inteles ca trebuie sa aiba rabdare pana imi lamuresc singura drumul. Ultimile trei saptamani mi-au oferit linistea de care aveam nevoie si au venit de la sine, ca si relatia noastra. Totul s-a asezat cum trebuia si nu am mai numarat, etichetat, mistificat si personalizat minutele, cum faceam pana acum.

Cine spunea ca timpul e relativ, stia ce spune. Pot adauga doar ca e si subiectiv. Azi radeam de cat de lame e sa spui “La multi ani!” pentru aniversarea de o luna. Am hotarat ca e mai bine sa spunem “La multi ani!” pentru aniversarea de 2.500.000 de secunde.

Pentru ca, desi inainte ma oboseau oamenii cu care petreceam mai mult de 10 ore pe saptamana, acum cele 3 ore pe zi si weekendurile integrale cu tine nu-mi mai ajung. Pentru ca mesajele de dimineata si de seara imi arata ca esti langa mine, chiar cand nu esti. Pentru felul cum imi mangai mana cand ma privesti si cum imi strangi piciorul cand ne oprim la semafor, pe motocicleta. Pentru ca esti tu, asa cum esti tu, fara sa incerci sa impresionezi cu nimic si ma fortezi si pe mine sa fiu la fel. Pentru toate astea si multe alte nimicuri care conteaza, “La multi ani!” de 2.500.000 secunde.

Cum era?

Image

Later edit, dupa mai bine de-un an: Calatoria noastra s-a incheiat, dar lectiile cu care am ramas si prietenia ta nu vor pleca niciodata. Iti multumesc pentru zbor si pentru rabdare, prieten drag! ^_^

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s