IamnotwhoyouthinkIam – reflexii pre-hibernare

Se face frig. E timpul sa intru în hibernare. Îmi dispar toate motivele de a zâmbi când nu-mi vine sa zâmbesc, doar de dragul motivului, ca să nu se simtă nezâmbit. Revin la starea primară, unde drăgălășeniile de dragul sau zâmbetele pentru sau dulcegăriile ca să dispar. Revin la cinismul primordial, extrem, neînțeles de nimeni. Nici măcar de mine. Revin în/la mine. N-o sa-ți placă. Nu vreau sa te-nțeleg, nu vreau să mă pun în pantofii tai, nu vreau sa tetratezcumănușicasănuțiserupăinimaîndouă. Take me as I am or fuck the fuck off! Preferabil, a doua variantă. Asa o să fac și eu.

Sâmbătă e Cobalt!

Dragii mei, n-am destule cuvinte să exprim cu câtă plăcere vă invit la evenimentul născut din dorința de a aduce un pic de culoare, poezie și speranță în orașul pe care, deși îl iubesc, devine din ce în ce mai trist și mai gri.

Așadar, sâmbătă, avem POEZIE! Florin Buzdugan, Radu Nițescu, Vlad Pojoga și, la pièce de résistance, Claudiu Komartin, vin la Galați, să ne scoată din amorțeală și sa ne vâre nițică magie în vene.

Florin Buzdugan e „de-al nostru”, un poet gălățean tânăr și entuziast, cu mult potențial, care a debutat cu volumul de poezie „mai mult de trei cuvinte”, publicat anul trecut de editura Junimea din Iași.  In 2012, a fost premiantul secțiunii manuscrise la Concursul Național “Porni Luceafărul” de la Botoșani.

Radu Nițescu, deși abia a împlinit 21 ani, e considerat unui din cei mai promițători poeți din ultimii ani, având  lecturi în toate cenaclurile și festivalurile importante din țară. A debutat în 2012, la Casa de Pariuri Literare, cu volumul de poezie Gringo și acum scrie febril la cea de-a doua carte.

 Vlad Pojoga este student și membru al uneia dintre cele mai active și mai performante grupări literare din ultima vreme, Zona nouă, la Sibiu. Redactor-șef al revistei Zona nouă (din care au apărut deja trei numere) și PR Manager al Casei de editură Max Blecher, Pojoga a tradus din Limba Engleză două romane de Chuck Palahniuk și lucrează la volumul său de debut.

Claudiu Komartin (n. 1983) a publicat patru volume de poezie, (dintre care cel mai recent, Cobalt) la Casa de Editură Max Blecher, în mai 2013. Pentru a doua sa carte, Circul domestic (2005), a primit Premiul Academiei Române pentru poezie. Poemele sale au fost traduse și publicate în mai multe limbi, cea mai importantă apariție de până acum fiind antologia bilingvă Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, tradusă în limba germană de Georg Aescht și apărută în 2012 la Viena. Claudiu Komartin a tradus poezie și proză din franceză, engleză și italiană, este fondatorul clubului de lectură Institutului Blecher și redactor-șef al revistei Poesis internațional.

Evenimentul e posibil datorită implicării unor oameni absolut fantastici, adunați sub denumirea de BGG – Blog Gathering Galati, a dăruirii și înclinației spre poezie a Mirelei Gheorghe de la Paris Cafe și, mai ales, sponsorizării aduse de o companie tânără, entuziastă și foarte deschisă numită Multimedia Store.

Multimedia Store e un magazin online complet, unde veți găsi nu numai articole IT&C, dar și o colecție frumoasă de cărți, filme și muzică. Site-ul este încă în construcție, dar vă invit cu drag să îl vizitați și sa îl salvați la Bookmarks, nu numai pentru produsele de foarte bună calitate și service-ul profi, dar și pentru că încurajez cu tărie susținerea comerțului local.

Ne vedem sâmbătă, la Paris Cafe, începând cu ora 17.00, pentru a ne lua porția de magie numita „Cobalt„, livrată cu pasiune de Claudiu Komartin.

Event-ul pe FB e aici: https://www.facebook.com/events/1467722926786149/

Are you a junkie, just like me?

     Intr-un oras industrial, unde evenimentele culturale sunt rare si putin promovate  si/ sau frecventate, am gasit de cuviinta sa aduc o pata de culoare prin organizarea unei lansari de carte de poezie contemporana. Pentru cei care, inevitabil, imi vor pune cele doua intrebari caracteristice: „tie ce-ti iese din asta?” si „poezie iti trebuie tie, cand toate merg pe dos in tara asta?” o sa le raspund asa:

De ani de zile suntem intoxicati cu stiri negative, cu omoruri, tragedii, cataclisme, nenumarate apocalipse si cu ideea ca vom muri, in chinuri, mai devreme decat mai tarziu. Am inceput sa acceptam moartea ca pe un prieten vechi care sta sa vina in vizita cat de curand. Ca sa treaca timpul mai repede, ne ingropam in munca si, in rarele momente petrecute in familie, in spectacole de „divertisment” grotesc, omniprezente la posturile de televiziune romanesti. Putini dintre noi mai au timpul, banii si rabdarea de a citi o carte. Dar cei care o fac, isi ofera posibilitatea de a evada din cotidianul tragic si de a-si crea o lume paralela care sa le ofere speranta imperios necesara sa ii faca sa mai indure o zi.

Pentru mine, picatura de speranta e un drog, reprezentat de oamenii talentati si pasionali care indraznesc sa isi astearna sufletul pe o foaie si sa-l prezinte publicului larg. Si pentru ei, cei care scriu, e tot un drog – catharsis. E o relatie win-win intre literatura si cititor, in care transferul de speranta se face bilateral.

Injectia de speranta pe care o propun drogatilor, ca mine, se numeste Claudiu Komartin. Nu vreau sa vorbesc foarte mult despre el, pentru ca am tendinta sa-mi elogiez excesiv pasiunile si pentru ca sunt de parere ca fiecare trebuie sa isi formeze o parere proprie. Tot ce pot spune e ca, pe langa activitatea publicistica (patru volume de poezie, dintre care, cel mai recent, „Cobalt” va fi cel lansat in Galati), lupta neincetat pentru promovarea culturii romanesti. Este redactor-sef al revistei „Poesis international” si al Casei de editura Max Blecher si traducator. In putine cuvinte, un om care isi traieste visul.
Am discutat cu Claudiu despre venirea lui in Galati si i-am propus sa ii aduca si pe Vlad Pojoga si Radu Nițescu, doi poeti frumosi si tineri care reprezinta speranta ca noua generatie va putea genera in continuare drogul pentru cei, putini, dependenti.

Temelia fiind pusa deja pentru acest eveniment, am nevoie de ajutorul vostru ca sa-l aduc la viata si sa creez un mediu propice pentru consumatorii de speranta.

In acest sens, am nevoie de sponsori care sa ma ajute cu cazarea, pentru 1 si 2 noiembrie si transportul (Bucuresti – Galati – Bucuresti) celor trei poeti si o sala in care sa ne putem desfasura, comod. Pentru a putea aborda sponsorii, trebuie sa le ofer ceva in schimb, o moneda destul de puternica in contextul epocii informatiei: promovare.
Si cea mai buna promovare se face, vorba bunicii, „din gura in gura”. Promovarea online e instrumentul cel mai puternic si mai eficient de marketing existent acum, pentru ca „gura”, in epoca noastra, e reprezentata de internet, iar portavocea e la comunitatile de bloggeri. In Galati am vazut, la ultimile editii BGG, ca se dezvolta si se omogenizeaza frumos o comunitate stabila si, sper eu, durabila.

Lansez o provocare in „eter” bloggerilor care, la fel ca mine, isi iau doza de speranta din literatura. Am nevoie de sustinerea voastra pentru promovarea potentialilor sponsori.
Cati junkies mai sunt acolo? Mana sus!

the winter inside

E perioada aia din an cand se aduna toti demonii pe care te tot stradui sa ii tii sub tacere si se gandesc ca e cazul sa o puna de-o sezatoare. Meeting de brainstorming, teambuilding, proactivitate, creativitate, „hands-on”, atitudine, protest, revolta, revolutie. „E cazul sa actionam, e cazul sa ne facem auziti, e vremea sa nu mai fim muti!”. Si o pornesc in mars printre organele tale, de jos in sus, poposind nitel in plamani, cat sa simti senzatia de sufocare si facand o pauza lunga cat o viata in inima, cat sa stii ca vocea lor trebuie sa schimbe lumea. Lumea ta.

O armata de voci care urla ca e cazul sa realizezi ca a venit iarna si nu ai nicio patura si o sa mori, incet, de frig. „Oricat ai vrea tu sa crezi ca o paturica te poate incalzi suficient cat sa simti ca traiesti. Tu nu poti trai decat daca arzi. Asta ti-e menirea.  Si nu poti arde fara o faclie care sa te aprinda, chiar daca te amagesti ca orice chibrit care trece paralel cu viata ta poate declansa un incendiu!!”

Imi ocup timpul cu tot felul de activitati care reusesc sa ma incalzeasca nitel: participarea la protestul „Rosia Montana” din Bucuresti – o senzatie frumoasa pe care nu stiu sa o descriu in cuvinte; organizarea unei lansari de carte a unui om/poet care, mie, imi prajeste circuitele de fiecare data cand il aud recitand; intalniri cu putinii oameni calzi din viata mea, la o cana de vin fiert; teme, care reusesc sa ma faca sa ard de nervi, dar la capatul carora stiu ca o sa fie o imbratisare, un zambet si un sarut pe obraz de la unicul barbat care va fi in viata mea pentru totdeauna.

Ma refugiez sub plapuma, cu ceai, muzica depresiva si carti si sper sa treaca. Vine ea si vara, inevitabil!

Pana atunci, am, zi si noapte, o singura melodie in minte, pe repeat:

http://www.youtube.com/watch?v=NfPLskqJZzw

BGG ruleaza!

Sâmbătă, 21 Septembrie, s-a întâmplat o întâmplare extraordinară: 40 de oameni de online au pus de-o întâlnire și s-au distrat pe cinste.
Și, pentru că sunt oameni convingători, mi-au readus pofta de scris pe blogul pe care îl abandonasem în derizoriu de ceva timp.

Foarte pe scurt, impresiile mele:

– Organizarea a fost excepțională, mulțumită, în primul rând Georgianei Vânău, reprezentând revista Explore. Georgiana a fost prezentă, ca sarcină de serviciu, la BGG2, unde nu cunoștea pe nimeni și i-a plăcut atât de mult, încât s-a hotărât sa se implice maxim în organizarea BGG3. MULȚUMIM, Georgianaaaaaaaaaaa!

– Am petrecut frumos datorită unui pub primitor, încăpător și modern, pe nume Yoobi, foarte bine autointitulat „The social connection bar”. Eu, una, cu siguranță o sa îmi mut cartierul general acolo.

– Pe lângă prietenii vechi și dragi (Liz, Daniel, Lau, Adi & Mary), am cunoscut oameni noi, frumoși și entuziaști care vor sa facă lucruri mari și bune pentru oraș.

– Încă o surpriză extraordinar de plăcută a venit din partea SAMATAXI, care s-a oferit să ii ducă pe bloggerii brăileni, Angelo și Pato, acasă, târziu în noapte, când am terminat sesiunea de povesti și bere.

– La fel de impresionată am fost de Tshirt Factory, care s-a ocupat de stickere, name cards și sacoșele cu imprimeul BGG. De asemenea, vor fi imprimate și tricouri cu logo-ul BGG, lucrul la care Tshirt Factory se pricepe cel mai bine. Tshirt Factory mai știe să angajeze oameni excepțional de dedicați și calzi, ca Georgiana si Oana.

– Am discutat o sumedenie de subiecte, prea putin despre online, dar de înțeles, în condițiile în care eram 40 oameni împrăștiați în tot separeul. Nicoleta a propus organizarea unui workshop dedicat blogging-ului (care să acopere toate aspectele referitoare la crearea și întreținerea unui blog). Pentru ca avem bloggeri cu experiență și pasiune, ca Daniel Bogdan, Daniel Chetroni și Gabriel Ursan, cred ca e atât posibil, cât și foarte util.

Am atins foarte putin, pentru gustul meu, subiectul „Roșia Montană” și cu o abordare total greșită a organizatorului protestelor din Galați (pe care îl respect doar pentru ca a reușit sa facă un event și sa obțină niște aprobări. Despre asta voi vorbi pe larg într-un subiect separat, dedicat protestelor). Cristi Ochiu a venit cu idei foarte bune de dezvoltare urbană, pe care, din păcate, nu am reușit, de data asta, sa le dezbatem pe larg. Rămân, însă, în mentalitatea colectivă și vor fi, cu siguranță, dezbătute în următoarea sesiune de povești marca BGG.

S-a discutat și despre posibilitatea de a transforma numele BGG in BGGB (Blog gathering Galati-Braila), dar, având deja tradiție, am preferat sa respectam numele si să invitam toți bloggerii pasionați și pasionali, din orice oraș.

Overall, a fost exact cum ma așteptam: FANTASTIC! Îmi doresc ca următorul să fie și mai mare și să putem face cumva să ne organizăm din punct de vedere al subiectelor, ca să se transforme dintr-o ieșire la bere între prieteni într-o ieșire la bere între prieteni care discută subiecte constructive, atât pentru dezvoltarea personala, cât și a orașului.

Mulțumesc ca mi-ați oferit ocazia să vă cunosc, pe fiecare dintre voi. Mi-ar plăcea sa ne vedem mai des și sa interacționăm, măcar în online.

Pana una-alta, ne găsim pe grupul BGG, pe Facebook. Pentru ca BGG ruleaza! 🙂

 

Dovada, aici: https://www.facebook.com/media/set/?set=oa.219178688243205&type=1

Don’t keep calm! Get out and get shit done!

Vorba unui prieten drag: „Dormiti linistiti, Guvernul vegheaza!”

Intr-o saptamana de proteste in Galati au fost intre 3 si 50 de oameni in strada. De regula, aceiasi.

De ce? Pentru ca nu ne mai multumim sa sustinem o cauza doar dand din taste; pentru ca, nu, doamna, nu ajutati cu nimic daca ne cereti profilul de feisbuc, ca sa dati si dvs. un like si sa va laudati ca ati sustinut o cauza; pentru ca nu vrem sa mergem acasa si sa stam linistiti, stimata doamna; pentru ca, da, sunt si lucruri mai importante pentru tara asta si planuim sa fim prezenti la fiecare protest care poate schimba ceva; pentru ca nu suntem platiti de nimeni, stimabile si nici nu suntem afiliati politic; pentru ca nu mai vrem sa fim considerati oi; pentru ca imi doresc al naibii de mult sa raman in tara asta si, pentru asta, trebuie sa lupt sa o fac mai buna. Doar pentru ca nimeni altcineva nu o sa o faca.

Povestile gen: “oricum nu rezolvam nimic”, “why bother? si-asa vreau sa plec din tara asta de cacat”, “cu ce ma afecteaza pe mine situatia de la Rosia Montana?”, “de ce sa fac eu ceva pentru altii cand ei nu ar face nimic pentru mine?”, “am alte lucruri mai importante de facut” sunt scuze, penibile si triste. Eu ies in strada pentru mine, pentru a vedea o schimbare in tara asta. O schimbare la care am fost partasa si de care sunt mandra. O palma peste fata guvernantilor care ne-au considerat oi usor de manipulat, care nu au tupeul sa isi ceara drepturile in strada, in ultimii 24 ani.

Puterea sta in numar, doar asa ne facem auziti. Hai afara, daca iti pasa suficient!!!

Azi, ora 17.00, la Prefectura, uniti pentru Rosia Montana! Si in fiecare zi, uniti pentru a face o tara in care sa putem trai decent.

Call me a hipster!

Sick of it all

Sick of it all… De drame, de prefacatorii, de tigari, de cunoscuti care mor prea curand, de timpul care trece mai repede decat as vrea, de vazut oameni dragi care stau in viata mea doar cat sa-mi picure nitica speranta in umanitate, de zambit cand vad cupluri frumoase si de a ma preface ca sunt fericita pentru ei, cand mi-as dori sa fiu fericita (si) pentru mine, de respectat oameni care nu se/ma respecta, de asteptat ceva care sa ma scoata din inchisoarea mintii mele. Dar mai ales, pentru ca nu stiu ce astept. Plansul nu mai e eliberator, ca nu face decat sa imi linisteasca demonii temporar. As vrea sa le fac bagajul si sa le cumpar un bilet de avion spre o insula pustie. Si sa nu ii mai vad.

Prostii sunt mai fericiti. Clar!

 

Wish you were here, whoever you are.

Linistea din furtuna

Si cand zici ca traiesti o viata normala, dreapta, fara artificii, pe care ai lasa-o oricand in spate pentru o Aventura, vine Liz. Si iti gaseste cufarul cu “I don’t wanna talk about this”, incuiat temeinic, cu lacate mari. Si are fix cheia potrivita. Si il deschide. Si imprastie toate fricile si durerile tale prin toata casa, cu seninatatea unui copil care gaseste o comoara. Si le vezi. Oribile, multe, overwhelming (pentru ca nu stii cum sa traduci cuvantul asta ca sa faca sens). Toate cele pe care le-ai ascuns pentru ca erau prea mari, prea dureroase, prea fragile, prea… Si le iei in mana, pe fiecare. Le revezi dupa atata timp. E dor si frica si suspin. Dar acum nu mai par atat de mari. Si le strangi tare in brate si le recunosti ca fiind parte din tine. Si le iubesti. Le stergi de praf si le pui inapoi in cufar. De data asta il lasi deschis si le vizitezi din cand in cand. O durere mare rezolvata printr-una mica. Catharsis. Si vine linistea… Multumesc!

Metode de autodistrugere

Sau, cat de adevarat e proverbul :”Iadul e pavat cu intentii bune”

De cate ori ti s-a intamplat sa vezi un film de self-help-into-happiness si sa crezi ceea ce se zice acolo? Si sa incepi sa pui in practica in fiecare zi ce se predica in filme, carti, blog-uri si sa crezi ca Legea Universului iti trimite exact ceea ce ceri? Si sa observi ca, intr-un final, chiar iti trimite? Si sa nu fii multumit. Si sa crezi ca meriti mai mult. Si sa ti se ia ce ti s-a trimis. Si sa fii dezamagit si sa zici ca nu functioneaza.

Toti trecem prin asta si toti consideram ca intampinam coincidente, fericite sau nu, care ne duc viata intr-o directie sau alta. Problema noastra majora e ca nu stim sa primim si, in loc sa ne bucuram de ce avem, tindem sa remodelam, programam, asezam, desenam, sculptam, intr-un final, distrugem ideea initiala. Si apoi sa fim nefericiti.

Cum ar fi o lume fara planificare prealabila, in care doar sa ne bucuram de ceea ce primim? Poti sa-ti imaginezi una ca asta? Sa fii parte din neprevazut? Sa nu planifici cu ani inainte viata ta in cel mai mic detaliu?

Eu sunt in proces de… si am parte de un sevraj de zile mari. Dar sper sa ma vindec curand. Si sa invat sa ma bucur. Doar atat.

Never give up

„Si ce daca? Asta e. O luam de la capat.”

Asta mi-am zis de fiecare data cand am cazut din dragoste. Au fost unele cazaturi atat de nasoale, incat mi-am rupt o parte din suflet. Si totusi stiu ca de fiecare data cand iubesc partea aia se intregeste. Fiecare dintre noi pune o picatura de suflet intr-o relatie si picaturile astupa craterul din tine.

Nu-ti fie frica sa iubesti! Asa o sa iti recuperezi partea lipsa. Dragostea nu doare decat daca nu stii cum sa o prepari. Si, cumva, stiu ca in tine zace un bucatar bun.

Pune-ti imaginatia la treaba si treci la cratita!

Love food